Boli infecțioase & serologie

Hepatita A se transmite mai ales fecal-oral, prin apă sau alimente contaminate. Un rezultat negativ nu exclude o infecție din primele zile, motiv pentru care medicul poate recomanda repetarea testului. Interpretarea ține cont de simptome, analizele hepatice și contextul epidemiologic.

Acest test stabilește statusul imun, nu diagnostichează o infecție acută. La rezultat pozitiv, de obicei nu mai este necesară vaccinarea; la negativ, medicul poate recomanda vaccinarea, mai ales înaintea călătoriilor în zone cu risc. Se asociază cu anti-VHA IgM pentru a diferenția o infecție recentă de o imunitate veche.

Este de obicei primul marker care apare după infectare. Un rezultat pozitiv impune, de regulă, un test de confirmare; pentru a stabili stadiul și contagiozitatea, medicul completează evaluarea cu anti-HBc, AgHBe și ADN-VHB.

Un titru crescut este un rezultat dezirabil și sugerează protecție. La valori sub 10 mUI/mL, medicul poate recomanda vaccinarea sau o doză de rapel, mai ales la persoanele cu risc de expunere. Se interpretează cu AgHBs și anti-HBc totali pentru a distinge imunitatea prin vaccin de cea prin boală vindecată.

Acest marker ajută la diferențierea imunității prin boală de cea prin vaccin: la o persoană vaccinată, anti-HBc negativ și anti-HBs pozitiv indică imunitate prin vaccin. Semnificația exactă (infecție vindecată, cronică sau ocultă) se stabilește în context, alături de AgHBs, anti-HBs și, la nevoie, ADN-VHB. Pentru o infecție recentă se adaugă anti-HBc IgM.

Este util în diferențierea unei infecții recente de una cronică reactivată. Un anti-HBc total pozitiv cu IgM negativ orientează către o infecție mai veche, vindecată sau cronică. Interpretarea ține cont de AgHBs, de simptome și de evoluția în timp.

Se folosește pentru a aprecia stadiul infecției și pentru monitorizarea sub tratament. La unele tulpini mutante virusul se poate multiplica activ chiar cu AgHBe negativ; de aceea rezultatul se corelează întotdeauna cu ADN-VHB.

Prezența lor poate sugera o fază mai puțin activă a infecției. Totuși, la formele de hepatită B AgHBe-negativă virusul poate fi încă activ, de aceea se corelează cu ADN-VHB. Interpretarea finală aparține medicului.

Anticorpii pot apărea după câteva săptămâni de la infectare. Un rezultat pozitiv impune confirmarea prin ARN-VHC pentru a stabili dacă infecția este activă. Un negativ nu exclude o infecție foarte recentă, motiv pentru care testul poate fi repetat după expunere.

Un rezultat reactiv este orientativ și necesită întotdeauna confirmare (Western blot/imunoblot, eventual încărcătură virală) înainte de orice concluzie. Testarea HIV este confidențială și de regulă însoțită de consiliere; un rezultat unic nu pune și nu exclude singur diagnosticul.

Pot apărea rezultate fals pozitive în sarcină, infecții virale sau boli autoimune, motiv pentru care confirmarea cu un test treponemic este obligatorie. Titrul (nu doar rezultatul pozitiv/negativ) este esențial pentru urmărirea evoluției după tratament.

Anticorpii treponemici rămân de regulă pozitivi toată viața, chiar și după un tratament corect; de aceea testul nu este folosit pentru a urmări răspunsul la tratament. Corelarea cu VDRL/RPR și contextul clinic stabilește dacă infecția este activă.

IgM pozitiv poate fi fals-pozitiv; confirmarea și datarea infecției se fac cu testul de aviditate IgG. La gravidele neimune se recomandă măsuri de prevenție (igienă, evitarea cărnii crude, atenție la pisici) și retestare periodică.

Vaccinarea ROR oferă imunitate; la femeile care plănuiesc o sarcină și au IgG sub pragul protectiv se recomandă vaccinarea înainte de concepție (nu în timpul sarcinii).

IgM pozitiv poate fi fals-pozitiv; pentru a departaja o infecție recentă de una veche se folosește aviditatea IgG. La gravidele neimune se recomandă măsuri de igienă (mai ales în contact cu copii mici) și eventual retestare.

IgM pentru HSV are valoare limitată și necesită corelație clinică. O infecție foarte recentă poate fi încă negativă (fereastră serologică). Pentru leziuni active, PCR din veziculă e mai precis decât serologia.

Tiparul de markeri datează infecția: VCA IgM pozitiv cu EBNA negativ indică mononucleoză recentă, în timp ce VCA IgG și EBNA pozitive cu IgM negativ indică infecție veche și imunitate.

Un Ct mare sugerează încărcătură virală scăzută, dar nu este standardizat între laboratoare. Un rezultat pozitiv poate persista zile-săptămâni după vindecare, fără să mai însemne contagiozitate. La simptome persistente cu test negativ, medicul poate recomanda repetarea. Interpretarea, izolarea și conduita aparțin medicului.

Funcționează cel mai bine în primele zile de la apariția simptomelor. Un rezultat negativ la simptome clare se confirmă adesea prin RT-PCR. Interpretarea finală și măsurile aparțin medicului.

Anticorpii anti-S apar atât după infecție, cât și după vaccinare; anti-N apar de regulă doar după infecție naturală, ajutând la diferențiere. Valoarea nu măsoară direct gradul de protecție și nu trebuie folosită singură pentru decizii privind imunitatea. Nivelurile scad în timp, dar absența lor nu înseamnă lipsă de protecție, deoarece există și imunitatea celulară.

RT-PCR este mai sensibil, iar testul antigen mai rapid, dar ceva mai puțin sensibil. Tratamentul antiviral este mai eficient dacă este început în primele zile. Decizia terapeutică aparține medicului.

Un titru izolat crescut, fără simptome, nu înseamnă boală activă și poate rămâne ridicat luni de zile după vindecare.

Nu este testul potrivit pentru a verifica eradicarea după tratament, deoarece anticorpii rămân pozitivi luni sau ani; pentru control se folosesc antigenul fecal sau testul respirator.

Antibioticele și inhibitorii de pompă de protoni luați recent pot da rezultate fals negative; respectarea pauzei recomandate este importantă.

IgM apar mai devreme, IgG mai târziu și pot persista mult timp. Un screening pozitiv izolat, fără confirmare Western blot și fără simptome, nu pune diagnosticul; în primele săptămâni testul poate fi repetat.