Combinații & panouri de analize

Hemoglobina confirmă și gradează anemia, iar MCV o orientează: scăzut sugerează deficit de fier sau talasemie, crescut sugerează deficit de B12 sau folați. Dacă feritina și saturația transferinei sunt scăzute, cu TIBC crescut, tabloul indică anemie feriprivă (lipsă de fier). Feritina poate fi fals normală în inflamație, de aceea se interpretează alături de markerii inflamatori. Dacă MCV este crescut, se verifică B12 și folații; reticulocitele crescute sugerează pierdere sau hemoliză, iar cele scăzute o producție medulară deficitară.

HbA1c reflectă media glicemiei pe ~3 luni: 5,7-6,4% indică prediabet, peste 6,5% sugerează diabet. Insulina à jeun crescută și un HOMA-IR ridicat la o glicemie încă normală semnalează rezistență la insulină instalată precoce. Trigliceride mari cu HDL scăzut și circumferință abdominală crescută completează tabloul de sindrom metabolic. Acidul uric crescut și ALT ridicat (ficat gras) apar frecvent în acest context și întăresc suspiciunea.

LDL rămâne ținta de bază, dar ApoB numără direct toate particulele aterogene și prinde riscul ascuns la persoanele cu trigliceride mari și LDL aparent normal. Lp(a) este un factor de risc puternic, determinat genetic, măsurat de obicei o singură dată în viață - valorile mari cresc riscul independent de stilul de viață. hs-CRP crescut semnalează inflamație vasculară și adaugă informație prognostică. Combinația ApoB ridicat, Lp(a) mare și hs-CRP crescut conturează un profil de risc care depășește ceea ce arată colesterolul singur.

TSH este testul de pornire și cel mai sensibil: crescut cu FT4 scăzut indică hipotiroidism, scăzut cu FT4/FT3 crescute indică hipertiroidism. TSH crescut cu FT4 încă normal sugerează hipotiroidism subclinic. ATPO și ATG pozitivi orientează spre o cauză autoimună (tiroidită Hashimoto), iar TRAb pozitiv spre boala Graves. FT3 ajută mai ales în hipertiroidism și în cazurile cu rezultate discordante.

Cortizolul are ritm circadian: mare dimineața, mic seara. Un cortizol matinal foarte scăzut cu ACTH crescut sugerează insuficiență suprarenală primară, în timp ce ambele scăzute orientează spre o cauză hipofizară. Pierderea ritmului, cu cortizol de seară crescut și supresie absentă la dexametazonă, ridică suspiciunea de exces de cortizol (sindrom Cushing). DHEA-S evaluează producția androgenică suprarenală și completează tabloul în oboseala suprarenală suspectată sau în hiperandrogenism.

Testosteronul total se interpretează împreună cu SHBG, deoarece SHBG modifică fracția liberă, biologic activă. Testosteron scăzut cu LH și FSH crescute indică o problemă la nivelul testiculelor (hipogonadism primar), iar testosteron scăzut cu LH/FSH scăzute sau normale orientează spre o cauză hipofizară/hipotalamică. Prolactina crescută poate suprima testosteronul și trebuie exclusă. Estradiolul și hematocritul sunt utile mai ales la monitorizarea terapiei de substituție.

Hormonii se interpretează în funcție de ziua ciclului: FSH, LH și estradiol în zilele 2-5, progesteronul în jurul zilei 21 (faza luteală) pentru a confirma ovulația. Un raport LH/FSH crescut, cu testosteron și DHEA-S ridicate, sugerează sindromul de ovar polichistic. Prolactina crescută sau o tiroidă dezechilibrată (TSH anormal) pot dezorganiza ciclul și trebuie verificate. Progesteronul scăzut în faza luteală indică o ovulație absentă sau insuficientă.

AMH reflectă rezerva ovariană și are avantajul că se poate recolta în orice zi a ciclului - valori scăzute sugerează o rezervă diminuată. FSH crescut în ziua 2-3, mai ales cu estradiol mare, indică tot o rezervă scăzută. AMH se corelează cu numărul de foliculi antrali la ecografie pentru o estimare mai sigură. Prolactina și TSH se verifică deoarece dezechilibrele lor afectează ovulația și implantarea.

Hemoleucograma și feritina depistează anemia, frecventă în sarcină, iar grupa și Rh-ul orientează profilaxia incompatibilității. Dublul test (PAPP-A și free beta-hCG), combinat ecografic cu translucența nucală, estimează riscul de trisomii și se efectuează în săptămânile 11-13. Serologiile TORCH și cele infecțioase identifică infecții cu impact asupra fătului, iar TSH/FT4 verifică funcția tiroidiană, importantă pentru dezvoltarea neurologică. Sumarul de urină și urocultura depistează infecții urinare adesea asimptomatice.

ALT și AST crescute reflectă lezarea celulelor hepatice; raportul AST/ALT și valoarea GGT ajută la diferențiere - GGT mult crescut alături de AST orientează spre cauză alcoolică. Creșterea predominantă a fosfatazei alcaline și a GGT sugerează o problemă de tip colestatic (obstrucție biliară). Bilirubina crescută explică icterul, iar fracția directă vs. indirectă indică nivelul afectării. Albumina scăzută și INR-ul prelungit semnalează o capacitate de sinteză hepatică redusă, adică afectare avansată.

Creatinina și eGFR-ul estimează capacitatea de filtrare a rinichilor - un eGFR scăzut persistent peste 3 luni definește boala renală cronică. Raportul albumină/creatinină urinară depistează precoce afectarea renală, înainte ca eGFR-ul să scadă, fiind deosebit de util la diabetici și hipertensivi. Ureea crescută alături de creatinină, plus modificările ionogramei (mai ales potasiul), reflectă severitatea și impactul metabolic. Sumarul de urină completează tabloul cu semne de inflamație, sânge sau proteine.

PT/INR și aPTT evaluează căile coagulării și depistează atât deficite (risc de sângerare), cât și efectul anticoagulantelor. D-dimerii crescuți susțin suspiciunea de tromboză activă, dar nu o confirmă singuri - valoarea lor stă mai ales în excluderea trombozei când sunt normali. Deficitul de antitrombină III, proteină C sau proteină S, ori prezența factorului V Leiden sau a mutației protrombinei, indică o trombofilie ereditară. Anticorpii antifosfolipidici pozitivi sugerează o trombofilie dobândită (sindrom antifosfolipidic).

VSH și CRP confirmă și cuantifică o inflamație, dar sunt nespecifice - CRP crește și scade mai rapid și reflectă mai bine inflamația acută. Un ANA pozitiv ridică suspiciunea de boală autoimună sistemică (de exemplu lupus), dar trebuie interpretat cu titru și aspect, deoarece poate fi pozitiv și la persoane sănătoase. Factorul reumatoid și mai ales anti-CCP orientează spre poliartrită reumatoidă, anti-CCP fiind mai specific. Complementul scăzut și modificările electroforezei adaugă informație despre activitatea bolii.

Vitamina D (25-OH) reflectă statusul real al vitaminei D - valori sub 20 ng/ml indică deficit, iar 20-30 ng/ml insuficiență. B12 și folații scăzuți pot da anemie și simptome neurologice; B12 la limită poate fi completat cu acid metilmalonic pentru confirmare. Feritina scăzută semnalează rezerve de fier epuizate chiar înainte de instalarea anemiei. Calciul se interpretează alături de vitamina D și, când e nevoie, de parathormon, iar magneziul scăzut poate întreține atât deficitul de calciu, cât și simptome neuromusculare.

Calprotectina fecală crescută indică o inflamație intestinală reală și ajută la diferențierea bolii inflamatorii de un sindrom de intestin iritabil. Anticorpii anti-tTG IgA, interpretați alături de IgA totală (pentru a exclude un deficit care dă rezultate fals negative), depistează boala celiacă. Carențele multiple - fier, B12, folați, vitamina D - cu albumină scăzută sugerează malabsorbție. Elastaza pancreatică scăzută orientează spre o insuficiență pancreatică exocrină.

IgE totală crescută susține un teren alergic, dar nu identifică alergenul și poate fi crescută și în parazitoze. IgE specifice arată la ce alergeni ești sensibilizat, însă o valoare pozitivă înseamnă sensibilizare, nu obligatoriu alergie clinică - corelarea cu simptomele este esențială. Eozinofilele crescute în hemoleucogramă susțin contextul alergic sau parazitar. Triptaza ajută la confirmarea retrospectivă a unei reacții anafilactice, iar testarea moleculară rafinează diagnosticul în cazuri complexe.

Formula leucocitară orientează cauza: neutrofilia susține o infecție bacteriană, limfocitoza una virală, iar eozinofilia o parazitoză sau alergie. Procalcitonina ridicată pledează puternic pentru infecție bacteriană și ajută la decizia de antibiotic, în timp ce CRP și VSH cuantifică inflamația fără a-i preciza cauza. Hemoculturile și urocultura caută sursa și germenul, ideal recoltate înainte de antibiotic. Când infecția nu se confirmă, se lărgește căutarea spre cauze autoimune, hematologice sau neoplazice prin LDH, electroforeză și serologii țintite.

PSA este util pentru depistarea precoce a cancerului de prostată, dar poate fi crescut și în adenom sau prostatită; raportul PSA liber/total ajută la diferențiere, iar dinamica în timp contează mai mult decât o singură valoare. Testul de hemoragii oculte (FIT) depistează sângerări nevizibile, semn posibil de leziuni colorectale, și se completează cu colonoscopia, standardul de screening de la 45-50 de ani. Hemoleucograma poate evidenția o anemie care, la un bărbat, ridică suspiciunea de sângerare digestivă cronică. Analizele nu pun diagnostic de cancer, ci selectează cine are nevoie de investigații imagistice și biopsie.

Testul Papanicolau și testarea HPV depistează precoce leziunile de col uterin, HPV-ul fiind un test sensibil pentru riscul oncogen, iar combinarea lor crește acuratețea screeningului. Mamografia rămâne standardul pentru depistarea cancerului de sân, completată ecografic la sânii denși. Testul FIT și colonoscopia acoperă screeningul colorectal. Markerii tumorali precum CA 125 nu se folosesc ca screening general, ci doar în context clinic sau de risc, deoarece pot fi crescuți în afecțiuni benigne și dau frecvent rezultate neconcludente.

Calciul, fosforul, vitamina D și PTH se citesc împreună: deficitul de vitamina D scade calciul și ridică reactiv PTH, ducând la demineralizare osoasă. Un PTH crescut cu calciu mare sugerează hiperparatiroidism primar, iar un PTH crescut cu calciu scăzut o cauză secundară (carență de vitamina D sau boală renală). Markerii de turnover osos arată ritmul de remodelare și ajută la monitorizarea tratamentului. Osteodensitometria DXA rămâne testul care confirmă și gradează osteoporoza prin scorul T.

Acest panou scanează principalele sisteme și caută riscuri tăcute înainte să dea simptome. Glicemia, HbA1c și profilul lipidic cu ApoB evaluează riscul metabolic și cardiovascular, cele două cauze majore de boală cronică. Funcția hepatică și renală depistează afectări de organ precoce, iar TSH-ul verifică un dezechilibru tiroidian frecvent și ușor de tratat. hs-CRP adaugă o măsură a inflamației de fond, iar vitaminele D și B12 prind carențe comune care influențează energia și imunitatea.

Feritina și hemoglobina sunt esențiale pentru transportul de oxigen - o feritină scăzută limitează performanța chiar înainte de instalarea anemiei și este frecventă la sportivii de anduranță. Creatinkinaza crescută reflectă efortul muscular și ajută la monitorizarea recuperării și a riscului de suprasolicitare. Ionograma și magneziul sunt relevante pentru funcția neuromusculară și pentru prevenirea crampelor. Un cortizol matinal crescut persistent, alături de testosteron scăzut și oboseală, poate sugera supraantrenament, iar vitamina D și TSH-ul influențează direct forța și metabolismul energetic.